duminică, 3 ianuarie 2010


Dacia pe locul trei în Franţa

Pentru prima dată de la fabricarea automobilului Dacia în România, această marcă a ajuns pe locul trei în clasamentul celor mai fiabile maşini în rândul automobiliştilor francezi, potrivit anchetei anuale facute de publicatia UFC- Que Choisir. Ancheta a fost publicată în luna ianurie a acestui an, potrivit AFP.

Marca low-cost a grupului Dacia-Renault se situează pe acest loc după două mărci japoneze din cadrul grupului Toyota: Daihatsu, cu un indice de fiabilitate de 96,02%, şi Lexus, cu 94,13%. Dacia obţine un scor de 92,61%, scrie agenţia de ştiri NewsIn.

Modelul Dacia Logan MCV, varianta break cu cinci sau şapte locuri, se situează pe locul al doilea la categoria autovehicole familiale, fiind surclasată de Honda Accord.

De data aceasta modelul românesc ocupă locul întâi în clasamentul maşinilor ce necesită cele mai mici costuri de întreţinere. Astfel, cheltuielile anuale pentru întreţinere şi reparaţii sunt estimate la 130 euro în cazul automobilelor Dacia, comparativ cu 229 euro în cazul Mazda şi 230 euro pentru Ford, potrivit anchetei UFC-Que Choisir.

Datorită acestor elemente, potrivit ultimelor statistici, înmatriculările de autoturisme Dacia în Franţa au crescut în primele 11 luni din 2009 cu 44,5% faţă de acelaşi interval din 2008, până la 56.620 unitaţi, în condiţiile unui avans de peste 100% în luna noiembrie.


În ciuda caderii pieţei auto, 2009 a fost un an dinamic pentru Dacia: schimbarea CEO şi lansările de modele noi au dus la performanţe deosebite pentru marca românească.

Nelu SABĂU, Târgu Mureş